Ford Ecosport va aduce 2 miliarde de euro la Craiova. Cât la sută din componente provin din România

Autor: Marius Vișan 13 oct. 2017 Știri auto
Ford Ecosport va aduce 2 miliarde de euro la Craiova. Cât la sută din componente provin din România

Startul producţiei modelului Ecosport reprezintă o gură de oxigen pentru uzina din Craiova, care de zece ani funcţionează la capacitate redusă în lipsa unor modele de volum.

Ford Ecosport ar putea aduce veni­turi de peste 2 miliarde de euro ame­ricanilor de la Ford, venituri care ar garanta revenirea construc­torului auto în topul exportatorilor şi în clubul miliardarilor din economia locală.

Luând în calcul o producţie în două schim­buri de circa 500 de maşini pe zi, Ecosport poate ajunge la cel puţin 130.000 de unităţi anual, cu o valoare de piaţă de peste 2 miliarde de euro. Spre comparaţie, anul 2013 a fost cel mai bun pentru Ford în România, când pro­duc­ţia de aproape 80.000 de unităţi a mo­delului B-Max urca businessul americanilor la pes­te un miliard de euro şi îi ducea pe locul trei în top exportatori după Dacia şi Rompetrol. Anul trecut, cu nu­mai 38.000 de maşini, Ford a fost abia pe locul şapte în topul exportatorilor din economie.

„Producţia nu o putem comunica încă, dar putem spune că vom lucra în două schimburi pentru că estimăm că volumele vor creşte. Nu putem spune nici pe zi, deoarece B-Max este din alt segment şi alte cifre. Începând din noiembrie vom lucra în două schimburi“, a subliniat John Oldham, preşedintele Ford România.

Creşterea producţiei a determinat Ford Româ­nia să majoreze în acest an numărul an­ga­ja­ţilor cu 1.700 de oameni, dintre care 1.300 au fost deja recrutaţi, iar restul 400 vor fi an­ga­ja­ţi pâ­nă la finalul anului. Aceştia vor avea şi sa­larii mai mari, pe măsură ce eficienţa uzinei va ajun­ge la o cadenţă anuală de peste 100.000 de unităţi. Dacă la început circa 30% din piesele unui Ecosport sunt produse în România, Ford vrea să crească acest procent prin convingerea furnizorilor să investească într-o fabrică aproape de Craiova.

„Circa 25-30% din componentele pentru Ecosport provin din România. Pe platforma Ford avem zece furnizori şi asta este foarte imoportant pentru noi. De asemenea, dorim să atragem în România şi la Craiova şi alţi furnizori. Acum avem o bază de furnizori cu care lucrăm, dar ne uităm şi la alte oportunităţi de a aduce şi alţi furnizori. Încercăm să aducem noi furnizori local şi să ne creştem baza locală“, a spus John Oldham, preşedintele Ford România.

De partea cealaltă, de la privatizarea uzinei de la Craiova în 2007 guvernul României le-a oferit americanilor numai promisiuni legate de infrastructură şi abia anul acesta a fost finalizată centura de sud a Craiovei, în timp ce o autostradă sau drum expres spre Craiova încă nu s-a realizat, deşi le-a fost promis acest lucru încă de acum un deceniu.

Cu un business de peste 2,5 miliarde de euro, luând în calcul şi producţia de motoare Ecoboost de 1,0 litri de la Craiova, Ford ar ajunge să reprezinte 10-11% din totalul industriei auto locale, evaluate la circa 22 mld., euro şi din care Dacia reprezintă 4,6 miliarde de euro.

Cei aproape 4.000 de angajaţi ai Ford România aşteaptă producţia Ecosport

Un model nou garantează o producţie susţinută pentru cel puţin doi ani de zile, timp în care angajaţii ar putea lucra şi ore suplimentare pentru un venit în plus. La Craiova media salariilor nete este mai mică decât la Dacia, în condiţiile în care până acum uzina din Craiova a lucrat la o fracţiune din capacitatea de 300.000 de unităţi.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide